Morphine - Good

Morphine - Good (1992)

Deşi nu au realizat un număr de albume pe măsura creativităţii şi puterii emoţionale conţinute de muzica lor, Morphine au avut succes în crearea unei alte feţe a rock-ului alternativ prin albume de calitate ridicată. Debutul lor din 1992, Good, mai puţin elaborat şi expansiv decât albumele care i-au urmat, Cure For Pain şi Yes, prezintă o estetică proprie bine definită, care înlocuieşte aspectele electrice, agresive sau pompoase de la formaţii ca Pearl Jam sau Smashing Pumpkins cu placiditatea basului şi detaşarea aparentă a saxofonului, care de fapt ascund o emoţie la fel de furtunoasă ca şi cea care a propulsat formaţiile menţionate mai sus. Morphine propun o abordare mai subtilă şi incontestabil mai elegantă a tematicii rock-ului alternativ, rămânând cu încăpăţânare orientaţi spre universul interior.

Tonul general al albumului este languros şi distant, dând pe alocuri impresia de pierdere treptată a vitalităţii (piese ca You Look Like Rain sau Good), făcând loc şi pentru momente mai intense ca în You Speak My Language. Prestaţia vocalistului şi basistului Sandman este impecabilă prin muzicalitatea sa şi lipsa sa de agresivitate, stabilind o legătură indisolubilă cu melodiile grave de saxofon şi percuţia delicată. Piese deosebit de plăcute de pe Good sunt piesa omonimă, Claire, Have A Lucky Day, You Look Like Rain şi The Only One.

Cop Shoot Cop - Consumer Revolt

Cop Shoot Cop - Consumer Revolt (1990)

Am zis că tonul sobru şi obtuz în cronicile de albume muzicale de pe blog era ”too much”, aşa că ne permitem să ne destindem pe tărâmuri mai ”groovie” în cazul acestui album.

Mândri moştenitori ai unei estetici a la Black Flag asortată cu sonorităţi dense şi tăioase stil Big Black sau Foetus, Cop Shoot Cop şi-au făcut debutul legendar în muzica pop cu Consumer Revolt, un album care înfierează fără milă sau tact societatea de consum şi capitalismul pe ritmuri febrile, mai curând zdrobite decât bătute într-o varietate de obiecte metalice, acompaniate de ”hook”-urile senzuale oferite doar de doi basişti, care riscă să scape de sub control în hit-uri precum introducerea Lo.Com.Denom, Smash Retro sau Waiting For The Punchline. Mereu pus pe harţă (şi semănând mult în ton cu Steve Albini), vocalistul Tod A justifică perfect numele formaţiei prin starea de ”feel-good” pe care o inspiră prin naraţiunile sale. Ocazional, formaţia reuşeşte să se concentreze chiar pe unele ritmuri mai dansante (ca în She's Like A Shot), o desfătare pentru generaţia ”beat-oriented” sau ”club/mace-oriented”. Cu excepţia piesei Disconnected 666, există o doză de ”funkiness” în fiecare cântec pentru orice interesat. Cu cele mai bune intenţii dar din păcate dispăruţi fără urmă după un ”platinum grand slam”, Cop Shoot Cop au pavat drumul pentru mai toţi artiştii preţuiţi în ziua de astăzi (spre iad).

Jesus Lizard - Head

Jesus Lizard - Head (1990)

Jesus Lizard au rămas campioni indiscutabili ai underground-ului american nu numai prin ferocitatea lor, reprezentată în special de vocalistul David Yow, dar şi prin stilul lor care a îmbinat aptitudinea instrumentală a rock-ului progresiv prin tempo-uri de precizie matematică şi sincronizarea instrumentelor (care a influenţat curentul de math-rock).

Head este albumul de debut, beneficiind de prezenţa lui Steve Albini ca inginer în studioul de înregistrări, şi atestă talentul membrilor Jesus Lizard de a descrie scene înfiorătoare, tinzând spre suprarealism şi personaje cu existenţe cel puţin instabile, prin ritmurile flexibile ale lui MacNeilly, basul frenetic al lui David W. Sims şi riff-urile irascibile, cu inflexiuni de jazz ale lui Duane Denison; recitalurile lui Yow, livrate în microfon sau cu microfonul în gură, după cum se întâmpla şi în spectacolele în aer liber, nu au fost egalate de nici o formaţie de rock alternativ, nici în francheţe şi nici în stridenţă. Mai puţin variat şi mai claustrat decât febrilul Goat care a urmat (considerat de mulţi capodopera Jesus Lizard), Head este un exemplu fericit de rock alternativ robust, violent, fără pretenţii, doar cu multă implicare şi ocazionale tonuri de gotic sudic amintind de Scratch Acid.