Cop Shoot Cop - Consumer Revolt

Cop Shoot Cop - Consumer Revolt (1990)

Am zis că tonul sobru şi obtuz în cronicile de albume muzicale de pe blog era ”too much”, aşa că ne permitem să ne destindem pe tărâmuri mai ”groovie” în cazul acestui album.

Mândri moştenitori ai unei estetici a la Black Flag asortată cu sonorităţi dense şi tăioase stil Big Black sau Foetus, Cop Shoot Cop şi-au făcut debutul legendar în muzica pop cu Consumer Revolt, un album care înfierează fără milă sau tact societatea de consum şi capitalismul pe ritmuri febrile, mai curând zdrobite decât bătute într-o varietate de obiecte metalice, acompaniate de ”hook”-urile senzuale oferite doar de doi basişti, care riscă să scape de sub control în hit-uri precum introducerea Lo.Com.Denom, Smash Retro sau Waiting For The Punchline. Mereu pus pe harţă (şi semănând mult în ton cu Steve Albini), vocalistul Tod A justifică perfect numele formaţiei prin starea de ”feel-good” pe care o inspiră prin naraţiunile sale. Ocazional, formaţia reuşeşte să se concentreze chiar pe unele ritmuri mai dansante (ca în She's Like A Shot), o desfătare pentru generaţia ”beat-oriented” sau ”club/mace-oriented”. Cu excepţia piesei Disconnected 666, există o doză de ”funkiness” în fiecare cântec pentru orice interesat. Cu cele mai bune intenţii dar din păcate dispăruţi fără urmă după un ”platinum grand slam”, Cop Shoot Cop au pavat drumul pentru mai toţi artiştii preţuiţi în ziua de astăzi (spre iad).

Mars - Mars LP

Mars - Mars LP (2008)

Mars este a doua intrare no-wave de pe acest blog, după DNA, şi tot cu o compilaţie de înregistrări (apărută abia în 2008), lucru deloc de mirare, având în vedere efemeritatea ambelor formaţii. Probabil cei mai criptici dintre soldaţii no-wave, Mars au dezlănţuit în piesele lor succinte un amalgam de sunete, zgomote şi anti-melodii care şi acum sună la fel de radicale ca în a doua jumătate a anilor 70, în care au activat. Însuşindu-şi o atitudine nihilistică şi nevrotică în cel mai înalt grad, prin amatorismul lor la nivel instrumental, cvartetul a creat unele dintre cele mai distincte piese din curentul lor - poate şi din cauză că ocupă atât de puţin timp, piesele din studio reuşesc să se impună ca fiind atât de individuale, şi este uimitor cât de mult muzica din anii ce au urmat acestor înregistrări a fost influenţată de ele. Piesele sunt dominate de hiperactivitatea chitărilor (dezacordate ca la carte) şi de vocalizele care alternează între amorţire, nonşalanţă şi isterie. O audiţie care nu permite, din păcate, o cale de mijloc în opinii, compilaţia va prii cu siguranţă urechilor mai aventuroase.

Philip Glass - Mishima

Philip Glass - Mishima (1985)

Memoria lui Yukio Mishima, una dintre personalităţile artistice remarcabile ale secolului XX, a primit un tratament muzical mai mult decât onorabil prin coloana sonoră compusă de pionierul minimalist Philip Glass pentru filmul cu caracter biografic Mishima: A Life In Four Chapters, în care sunt redate fragmente din existenţa unui scriitor şi caracter impetuos, tradiţionalist şi avangardist, asiatic şi european în acelaşi timp, nominalizat în mai multe rânduri la Premiul Nobel dar niciodată câştigător (Yasunari Kawabata, laureat al Premiului Nobel şi mentor al lui Mishima, mărturisise că talentul său era cu mult depăşit de cel al discipolului).

Cea mai cunoscută coloană sonoră a lui Glass este probabil coloana sonoră a filmului Koyaanisqatsi, dar în vreme ce compoziţiile de pe Koyaanisqatsi posedă grandoare şi un farmec dramatic, nu pot egala subtilitatea psihologică din coloana sonoră de pe Mishima. Geniul lui Glass transpare din uşurinţa cu care a transpus o temă melodică în mai multe aranjamente cu instrumente variate, tempo-uri variate, şi ritmuri de multe ori diferite care presupun o sincronizare impecabilă a instrumentaliştilor (cu Kronos Quartet, e greu să se poată găsi vreo compoziţie care să nu fie executată impecabil). Pe lângă excelentele părţi Opening şi Closing, pe coloana sonoră se găsesc multe momente de o fineţe deosebită, cum ar fi Runaway Horses şi piesele din miniseria Kyoko's House, unde chitara utilizată aduce nuanţe inedite - pe cea mai mare parte a albumului sunt utilizate două viole, o vioară şi un violoncel, intervenind şi instrumente de percuţie (îndeosebi în momente mai marţiale). Fiecare secvenţă muzicală are o tonalitate uşor modificată faţă de celelalte şi un aranjament diferit, oferind o melodie principală văzută printr-un caleidoscop şi completată în diferite maniere, acoperind trăiri de natură şi intensitate foarte variate.