Roxy Music - For Your Pleasure

Roxy Music - For Your Pleasure (1973)

Formaţia Roxy Music (care a atins vârful creativ cu acest album, după părerea autorului) datorează o însemnată parte din statutul său preferinţelor muzicale diferite din interiorul ei: glam-rock-ul şi punk-ul au avut nişte precursori remarcabili în Roxy Music, dar nici o formaţie din aceste curente nu a atins complexitatea stilului Roxy Music, un stil care îmbina pop rock-ul cu muzica electronică într-o manieră unică.

Vocea solistului Bryan Ferry a ilustrat perfect natura muzicii Roxy Music, amestecând tandreţea, eleganţa şi sarcasmul - fără a evita sentimentalismul, formaţia navighează prin structuri neconvenţionale ale cântecelor, trilurile sintetizatorului lui Brian Eno, ritmuri detaşate şi texturi instrumentale eterice. Asta nu presupune, totuşi, ca formaţia să evite şi partea mai vivace, bine reprezentată pe Do The Strand şi Editions Of You, unde stilul nonşalant al saxofonistului Andy Mackay are o contribuţie deloc neglijabilă; în Every Dream Home A Heartache se ajunge la intensitate maximă. Cele mai bune piese pot fi considerate primele două menţionate anterior, Beauty Queen şi piesa care dă titlul albumului, însă tot albumul merită ascultat de mai multe ori. Pentru anul în care a fost făcut (1973!), For Your Pleasure se dovedeşte produs de nişte gândiri cu mult înaintea timpului lor, şi este la fel de inimitabil astăzi ca şi atunci.

Grateful Dead - Aoxomoxoa

Grateful Dead - Aoxomoxoa (1969)

În muzică este relativ lesne să găseşti inovatori sau artişti cu succese fulgerătoare, însă Grateful Dead au fost şi rămân un fenomen inegalabil din câteva puncte de vedere (referindu-ne la muzica ”populară”): numărul de albume live realizate, inventivitatea (ia ceva timp să numeri toate versiunile alternative făcute la unele cântece sau improvizaţii), longevitatea formaţiei, şi dimensiunile concertelor pe care le dădeau, atât ca durată, cât şi ca număr de fani adunaţi. În aceste condiţii, e greu de înţeles de ce muzica Grateful Dead, la fel ca şi cea a altor formaţii foarte competente (Moby Grape, Electric Prunes etc.), nu este popularizată cu mai mult simţ de răspundere la posturile care optează pentru muzică un pic mai veche şi pe alocuri mai decentă decât conservele cu beat-uri desfăcute la posturi precum PFM, KFM ş.a.

Aoxomoxoa este unul dintre albumele de studio Grateful Dead, ceea ce automat îl face mai succint, mai facil, şi mai bun ca mic dejun decât un album din seria extraordinară Dick's Picks. Psihedelicul Grateful Dead, bogat în influenţe folk şi country, uneori letargic, alteori pasional, mereu subtil şi aventuros şi adorat pe bună dreptate de aşa-zişii Deadheads, este de neuitat, încapsulând o eră intensă ca trăiri, contradicţii şi drame (membrii nu au fost feriţi de acestea, chitaristul, vocalistul şi compozitorul Jerry Garcia suferind mult din cauza depresiei, supraponderalităţii şi consumului de droguri). Piese ca St. Stephen, Doin' That Rag, Rosemary şi Cosmic Charlie sunt pietre solide la temelia monumentului stilistic ridicat de Grateful Dead, tot albumul desfăşurându-se uniform, cu excepţia ceţosului delir electro-acustic What's Become Of The Baby (care conţine nişte părţi vocale distorsionate, sunând excepţional de false şi halucinante în contrast cu cacofonia generală). Trebuie menţionat că albumul Aoxomoxoa a beneficiat de o tehnologie nou-nouţă pentru anul 1968 (Ampex MM-1000), ceea ce a permis o gamă mai largă de sunete şi efecte. Pentru perioada contemporană sufocată de muzici care încep să semene tot mai mult între ele (Soylent Green!), Aoxomoxoa este o gură mare, mare de aer proaspăt din muzica unei perioade prost înţelese din punct de vedere artistic.

Soft Boys - Underwater Moonlight

Soft Boys - Underwater Moonlight (1980)

Underwater Moonlight - pe lângă faptul că este albumul cel mai bun produs de formaţia post-punk Soft Boys, clasicul din 1980 este şi unul dintre albumele definitorii pentru ceea ce a constituit revival-ul psihedelicului în viziune actualizată, pe lângă albume de la formaţii ca Ghost sau Comets On Fire, pe alocuri parodiind apucăturile rock-ului psihedelic din anii 60, şi grefându-le pe un fond punk.

Trăsăturile albumului pot fi rezumate la câteva cuvinte: romantism împerecheat cu suprarealism Pink Floydian, rigoare a interpretării, şi, mai presus de toate, chitara lui Hitchcock. Rareori s-a mai găsit un album de rock melodic care să fie dominat de un ton de chitară atât de viguros şi suculent ca Underwater Moonlight. Melodii de blues, melodii melancolice, melodii încadrate negreşit în stilul new-wave, melodii vioaie punk, chitara a făcut cea mai multă treabă pe acest album. Notabile sunt I Wanna Destroy You, un imn împotriva războiului într-o cadenţă robustă a la Stooges, Positive Vibrations (incluzând un sitar, aluzie naiv-parodică la psihedelicul clasic) languroasa şi bizara I Got The Hots For You, încărcată cu tonuri superbe de chitară, Insanely Jealous, un exemplu de sincronizare perfectă a membrilor formaţiei, basul mormăind satisfăcut în timp ce chitara face crize de isterie, şi uşor ameninţătorul Kingdom Of Love. Totuşi, chitara a beneficiat şi de suportul impecabil al celorlalte instrumente, ceea ce face totul să sune cât se poate de profesionist - acesta ar trebui să fie idealul muzicii pop, o muzică damnată în ziua de azi.

În concluzie, un album cât se poate de recomandabil şi accesibil pentru orice categorie de vârstă, adecvat şi pentru uzul strict privat, şi pentru cafenele cu clientelă care nu e străină de muzica bună.

Oxbow - An Evil Heat

Oxbow - An Evil Heat (2002)

O formaţie deseori criptică, dar consacrată în rândurile amatorilor de rock experimental atât din Statele Unite, cât şi din Europa, Oxbow au optat în cariera lor (sau drumul pe Golgota) pentru albume puţine, dar reprezentative. Începând cu albumul blues-hardcore Fuckfest şi devenind mai cizelaţi şi eclectici în următoarele albume, King Of The Jews şi Let Me Be A Woman, Oxbow şi-au păstrat dreptul la rock fără compromisuri - mai mult decât simplu rock, totodată primitiv şi complicat, Oxbow caută miezul emoţional al muzicii, în special blues-rock, inspiraţi în mare măsură de formaţiile lui Nick Cave.

An Evil Heat este punctul de maxim rafinament al stilului Oxbow: toate piesele de pe album, în mod curios, au prima literă din titlu S, unii critici putând asocia această regulă cu obsesiile sexuale/religioase din versurile scuipate de Eugene Robinson, vocalist instabil emoţional şi luptător profesionist atât pe scenă, unde impertinenţii de la concerte şi-au găsit naşul, cât şi în ring, ceea ce l-a inspirat să scrie o carte cu privire la agresivitate şi ”nevoile” cele mai puţin agreabile ale omului. Ritmica albumului este variată, fiind prezente atât ritmuri lente şi apăsătoare inspirate de Melvins sau Neurosis, cât şi ritmuri agile care evocă zilele de aur ale blues-rock-ului, reînviate din albume Led Zeppelin, sau o formaţie punk epileptică.

Ultima piesă, Shine (Glimmer), este cea mai lungă incursiune în disperare şi înapoi propusă de Oxbow (32 minute!), formaţia deplasându-se nestingherită într-un ritm solemn, feedback de chitară şi murmurele şi onomatopeile lui Robinson, ajungându-se la final pe nesimţite. Până la Shine, totuşi, ascultătorul beneficiază de o varietate de surprize sau este atacat într-o varietate de feluri, începând cu expresionismul din începutul albumului şi continuând cu o succesiune de violente omagii aduse formaţiilor Scratch Acid sau Jesus Lizard. Viziunea artistică este însă unică, cum se poate observa în piese meditative ca S Bar X şi Stallkicker, patetica Sweetheart şi neaşteptat de progresiva Sawmill, unde ritmuri tribale feroce se prăbuşesc brusc în uitare şi chitaristul Wenner reuşeşte să sune într-adevăr ”epic”, fără a fi vorba de vreun solo în sensul tradiţional al cuvântului. Un monolit în egală măsură ameninţător şi senzual, An Evil Heat este o experienţă emoţională şi muzicală unică pentru pasionaţii de experimentalism cu o miză, şi unul dintre secretele bine păstrate ale muzicii rock.

Sawmill poate fi descărcată de pe site-ul Neurot Recordings:

http://www.neurotrecordings.com/artists/oxbow/audio/Oxbow_AnEvilHeat_Sawmill.mp3