Egberto Gismonti este un chitarist impresionant atât prin viziunea muzicală cât şi prin tehnică. Inspirat în mare parte de compoziţiile lui Heitor Villa Lobos şi imposibil de separat de muzica tradiţională a Braziliei, Gismonti a avut în cariera sa de până acum şi momente bune, şi momente slabe. Momentele sale slabe sunt dominate de fusion, gen destul de puţin confortabil pentru Gismonti. În schimb, ca instrumentist solo şi în medii strict acustice, puritatea sunetului lui Gismonti se face remarcată foarte rapid. Acesta este şi cazul albumului Danca Dos Escravos (Dansul sclavilor), o felie consistentă de jazz brazilian în care doar chitara lui Gismonti (cu 6 sau 12 corzi) vorbeşte pe parcursul a şase piese compuse de el şi al unei interpretări a unei piese de Villa Lobos (chit că uneori pare a fi prezentă şi o voce în fundal).
Toate piesele de pe Danca Dos Escravos sunt în egală măsură sensibile şi energice, Gismonti fiind capabil să injecteze multă subtilitate în cursul unei piese. Titlul albumului se potriveşte cu starea de spirit a interpretărilor, în care sentimentul libertăţii nelimitate coexistă cu amărăciunea, iar jovialitatea alunecă pe nesimţite spre îngrijorare, apoi exasperare, sau contemplare senină. Dexteritatea lui Gismonti este greu de închipuit, la fiecare pas existând nuanţe şi melodii care se schimbă rapid sau interferează: nu avem de-a face cu o perspectivă grandioasă asupra umanităţii şi nici cu una strict individuală şi absorbită de propriile drame, iar atmosfera nu distrage nicidecum atenţia artistului de la improvizaţiile sale furtunoase. Şi acest echilibru oferă farmec acestui album înregistrat impecabil şi produs de renumita casă de discuri a jazz-ului modern ECM.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu