Johnny Pate - Outrageous (1970)
Anii 70? Funk? Chitări cu efecte wah-wah? Peruci asemenea unor creaturi vii, păroase, stând pe capete afro-americane, după care se dau toate fetele în vânt?
Verdict: Blaxploitation. Blaxploitation a legitimat oamenii de culoare ca actori, în filme menite să stabilească un stereotip cinematografic afro: viril, cu tupeu, lucrând în afara legii fără multe reţineri, degajat... Şi toate scenele acompaniate de muzică funk dansantă, echilibrată şi pompoasă totodată. Coloanele sonore şi muzica asemănătoare lor au fost băgate la categoria blaxploitation.
Unul dintre cele mai memorabile albume încadrate la acest stil de funk este Outrageous al lui Johnny Pate. Ritmurile de funk sunt completate de bucuria improvizaţiei oferite de o orchestră a la carte, cel mai bine sunând în acest peisaj flautul (efectul de ecou = ”more coolness”) şi chitara (wah-wah...). Funk jazz dă fără îndoială mai bine decât funk simplu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu